Grădiniță privată acreditată
Bun venit la Smart Steps, grădinița privată cu program prelungit pentru echilibrul părinților, gândit isteț și cu rost pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Ce puteți afla în această pagină?
Despre noi - Grădiniță particulară și Afterschool Smart Steps
Am pornit la drum în anul 2013, cu hotărârea ca educația și bunăstarea copiilor să fie mereu pilonul central al activităților noastre. Am construit în jurul acestui obiectiv un spațiu de siguranță și dezvoltare pentru copii, cu oameni implicați și motivați să ofere cele mai importante resurse ale lor – timpul, răbdarea și cunoștințele, oameni care au făcut din dezvoltarea copiilor o misiune dragă lor și care privesc actul educațional așa cum l-am văzut și noi, un cumul de metode ce vizează formarea de priceperi și deprinderi, dezvoltă cogniția și aptitudinile fizice dar au și o aplecare aparte către dezvoltarea socială și emoțională a copiilor.
Spațiul acesta drag nouă, copiilor și părinților este Grădinița particulară Smart Steps, grădiniță acreditată, situată în sectorul 3, foarte aproape de metrou Dristor.
Mulțumită nevoilor apărute în rândul părinților, am extins obiectul de activitate cu programul de afterschool în același an, având de atunci facilitatea pentru părinți și copii ca frații să frecventeze același loc – un avantaj logistic pentru părinți și afectiv pentru copii.
Avem alături oameni care sunt cu noi din prima zi, cadre didactice dedicate profesiei lor și dezvoltării permanente de noi metode, preocupate cu dobândirea de cunoștințe actuale care țin pasul cu dezvoltarea societății, de tehnici de înțelegere a emoțiilor celor mici și metode de susținere în dezvoltarea lor.
Obiectivele noastre au fost susținute în timp de acțiuni constante și implicare neîntreruptă, ceea ce ne-a oferit posibilitatea să obținem o recunoaștere a acestora prin atestări, autorizări și certificări importante în rândul grădinițelor și sub ochii părinților:
MEd. - Grădiniță acreditată de Ministerul Educației prin O.M 4616/2017
ISU - Grădiniță autorizată ISU cu autorizatie nr. 1528/2017
ARACIP - Grădiniță cu atestat ARACIP privind nivelul calității educației
Suntem bucuroși și onorați să fim împreună cu dumneavoastră în cel mai important parteneriat - educația copiilor și pregătirea lor pentru viitor!
Ofertă pentru înscriere la grădinița privată acreditată Smart Steps – an școlar 2026-2027
Program scurt 8:00 - 13:00/13:30
- Activități curriculare
- Limba Engleză, intensiv – zilnic (inclus în taxă)
- Limba Franceză – săptămânal (inclus în taxă)
- Limba Germană cu îndrăgitul “Germană cu Claudiu” – săptămânal (la cerere)
- Clubul micilor bucătari – săptămânal
- Mese – mic dejun, gustare, prânz
1700 lei/lună + 30 lei/zi
Program lung 8:00 - 18:00
- Activități curriculare
- Limba Engleză, intensiv – zilnic (inclus în taxă)
- Limba Franceză – săptămânal (inclus în taxă)
- Limba Germană cu îndrăgitul “Germană cu Claudiu”- săptămânal (la cerere)
- Clubul micilor bucătari – săptămânal
- Dans sau Artă (la alegere) – săptămânal
- Program de somn și relaxare
- Activități recreative
- Mese – mic dejun, gustare, prânz, gustare
2000 lei/lună + 35 lei/zi
Taxa de înscriere la semnarea contractului este în valoare de 200 lei. La costurile lunare, se aplică reduceri pentru anumite cazuri, precum:
Plata integrală a taxei de școlarizare (an școlar = 10 luni), în cuantum de 5%
Al doilea copil din familie, 5%
Copiii din familii monoparentale, în cuantum de 25-50% (pentru înscrierile înregistrate până pe 30 septembrie)
Copiii orfani, în cuantum de 50%
Copiii cu nevoi speciale, reducere individualizată
Taxa pentru materiale educative este în valoare de 500 lei/semestru.
Aveți întrebări despre oferta grădiniței acreditate Smart Steps? Răspundem cu plăcere!
Grupele grădiniței sunt împărțite după criteriul vârstei, pentru a permite cadrelor didactice adaptarea învățării la nevoile fiecărei categorii de vârstă. De asemenea, indiferent de grupă, părinții au posibilitatea de a alege între programul scurt sau programul prelungit, oferind astfel liniștea necesară că cei mici sunt într-un mediu sigur și stimulativ până la sfârșitul zilei de muncă a părinților.
Grupa mini
Copii între 1 an 10 luni și 3 ani
Grupa mică
Copii între 3 și 4 ani
Grupa mijlocie
Copii între 4 și 5 ani
Grupa mare
Copii între 5 și 6 ani
În cazul în care copilul se află în apropierea vârstei care l-ar putea încadra la o grupă superioară, vă invităm să discutăm pentru a găsi cea mai bună variantă pentru copilul dumneavoastră. În funcție de anumite considerente, luăm în calcul varianta cea mai potrivită. Vă invităm să descoperim împreună!
Locația
Grădiniță privată sector 3
Grădinița particulară Smart Steps este situată în sectorul 3, complexul rezidențial New Town, foarte aproape de metrou Dristor (250 m), beneficiind de facilitățile de pază umană și control acces autoturisme, prevăzut cu barieră. Ne-am dorit să fie într-un mediu sigur, protejat de zgomot și de trafic, cu multă verdeață și ușor accesibil pentru părinți cu toate mijloacele de transport.
Grădinița își desfășoară activitatea într-un spațiu prevăzut din etapa de construcție ca având destinație de grădiniță. A fost foarte important pentru noi ca tot spațiul să fie pe un singur etaj, fără trepte periculoase pentru copii. Un alt lucru prevăzut din etapa de construcție a fost ca toate fluxurile grădiniței să aibă coerența și facilitățile care să asigure buna funcționare, igiena corespunzătoare, aerisirea și siguranța pe care ne-am propus să o oferim copiilor.
De asemenea, locația noastră este autorizată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență cu autorizația nr. 1528/2017.
Grădinița dispune de un spațiu interior modern, într-o clădire construită în anul 2009 și se bucură de un spațiu generos de 400 mp. Spațiul exterior este verde și frumos amenajat, având o suprafață de 100 mp.
Aveți întrebări suplimentare despre locație sau alte aspecte? Ne puteți contacta și răspundem cu plăcere!
Cum arată programul unei zile?
Copiii au parte de un program diversificat care să atingă toate ariile de dezvoltare și construirea rutinelor.
Vă invităm să vedeți mai jos programul zilnic al copiilor, construit în conformitate cu metodologia Curriculum pentru educație timpurie, 2019.
-
Întâlnirea de dimineață
-
Jocuri și activități alese - centrele deschise pe parcursul săptămânii sunt Biblioteca, Știința, Arta, Joc de rol, Joc de masă, Construcții
-
Activități pe domenii de învățare și experiențiale - activități de educare a limbajului, activități matematice, de cunoașterea mediului, de educație pentru societate, de educație fizică, activități practice, educație muzicală și activități artistic-plastice
-
🇬🇧 Activități de Limba Engleză - zilnic (inclus în taxă)
-
🇫🇷 Limba Franceză – săptămânal (inclus în taxă)
-
🇩🇪 Activități de Limba Germană - săptămânal (la cerere)
-
Activități și jocuri distractive în aer liber
-
Activități pe domenii
-
Activități pe domenii experiențiale - după-amiază - Activități recuperatorii și de consolidare
-
Cluburi și activități opționale
Organizarea grupei
- Fiecare grupă de copii este coordonată de un cadru didactic și un ajutor educator care asistă în tot ce este necesar
- Dimineața, se efectuează triajul zilnic de către asistenta medicală și se verifică igiena grădiniței, urmând ca ulterior să acorde suport copiilor în parcurgerea rutinelor (masă, toaletă, îmbrăcat/dezbrăcat).
- Prezența săptămânală a medicului la grădiniță. Departamentul medical funcționează cu asistenta medicală și cu medicul pediatru, o dată pe săptămână.
- Cabinet de consilier psihologică
Sunt aspecte pe care nu le-am punctat și sunt de interes pentru dumneavoastră? Vă așteptăm cu un apel, suntem deschiși și interesați de fiecare discuție.
Comunicarea cu părinții
Întreaga noastră echipă este deplin conștientă că o comunicare și o legătură îndeaproape cu părinții va fi benefică întregului parcurs educativ al copiilor, prin urmare regula noastră de bază este să ne asigurăm de o comunicare eficientă cu parinții prin:
- Transmiterea programului săptămânal de activități la începutul săptămânii
- Trimiterea meniului săptămânal
- Consiliere individuală prin întâlniri în cadrul cărora se oferă feedback despre evoluția copilului
- Întâlniri administrative de două ori pe an
- Corespondență prin e-mail sau WhatsApp, în funcție de preferințele părintelui
- Activități interactive cu părinții, de tipul atelierelor – anunțate și programate din timp
Menținem viziunea conform căreia cea mai bună modalitate de a lucra în interesul copilului este parteneriatul strâns și onest între părinte și educator.
Activități extracurriculare / Opționale
Pe lângă activitățile incluse de curriculumul oficial, ne dorim să oferim copiilor o pregătire aleasă cu cele mai actuale și utile opționale pentru viitorul lor, în funcție de ariile de dezvoltare care vin ca beneficii pentru copii.
Limba Engleză - zilnic - inclusă în taxă
Expunerea timpurie la o a doua limbă față de limba maternă îmbunătățește memoria, formează gândirea critică și capacitatea de a rezolva problemele. De asemenea, studiile arată performanțe mai bune în alte domenii educaționale pentru copiii care învață o limbă străină de la o vârstă fragedă. Ne dorim pentru ei să beneficieze de toate ușile pe care le deschide cunoașterea unei limbi străine, atât ca avantaje educaționale cât și prin dezvoltarea încrederii în sine a copilului.
Limba Franceză – săptămânal – inclusă în taxă
Limba franceză, vorbită de peste 300 de milioane de oameni pe toate continentele, este una dintre cele mai importante limbi de comunicare la nivel global. Întrucât franceza face parte, alături de română, din familia limbilor romanice, copiii recunosc cu ușurință structuri și cuvinte familiare, ceea ce transformă procesul de învățare într-o experiență accesibilă și motivantă. Prin activități bazate pe joacă, cântec și povești interactive, preșcolarii dobândesc în mod natural pronunția și intonația specifice, construind o fundație solidă pentru anii de studiu care urmează și deschizând orizonturi culturale valoroase.
Limba Germană - săptămânal
Pentru aceleași motive de mai sus, am decis introducerea limbii germane ca fiind inclusă în taxă de anul acesta. Considerăm că efortul nostru de a forma pronunția și intonația în această limbă, metoda de învățare prin joacă și activități interactive, toate acestea vor contribui la înțelegerea acestei limbi ca fiind una accesibilă pentru ei și nu la prima audiție în anii școlari. Efortul cognitiv pentru o a doua limbă străină va aduce beneficii inclusiv în comunicarea făcută în limba maternă, prin dezvoltarea abilităților de ascultare și înțelegere.
Dans/Artă (la alegere) - săptămânal, program lung - inclus în taxă - cu posibilitate de achiziționare de ședințe suplimentare, după caz
Coordonarea, echilibrul și controlul corpului pot fi eficient antrenate în cadrul unui opțional de dans, motiv pentru care am decis că acesta trebuie păstrat împreună cu opționalul de artă, în funcție de înclinațiile și nevoile copilului, la alegere. Ne dorim să le stimulăm creativitatea, imaginația, exprimarea stărilor emoționale suplimentar față de activitățile din curriculum. De aceea, ne bucurăm că putem să oferim părinților posibilitatea de a alege în funcție de necesitățile personalizate ale copilului și putem contribui la stimularea concentrării și a răbdării copiilor cu unul dintre aceste două opționale.
Robotică - orarul și costurile se stabilesc la început de an școlar
Acest opțional a fost ales pentru a lucra suplimentar anumite arii de dezvoltare pentru copii – rezolvarea de probleme, planificarea și organizarea, stimularea creativității pentru copiii atrași mai mult de construcții decât de artă, îmbunătățirea abilităților motorii fine, dar și învățarea colaborării și a lucrului în echipă. De asemenea, robotica îi expune pe copii la concepte de bază din știință într-un mod concret și practic, lucru care le poate stârni interesul pentru domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică) de la o vârstă fragedă.
Karate - orarul și costurile se stabilesc la început de an școlar
Disciplina, concentrarea, autocontrolul și gestionarea emoțiilor sunt antrenate în mod deosebit la karate. Depășirea temerilor, creșterea încrederii în forțele proprii și canalizarea energiei într-un mod pozitiv sunt parte din beneficiile pe care copiii le pot obține de la acest opțional, alături de beneficiile dezvoltării fizice conferite de sportul în sine.
Aveți întrebări despre activitățile noastre sau doriți să propuneți și altele? Vă invităm la o vizionare și o discuție pentru a vedea cum putem veni în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră cât mai bine cu putință.
Vizionarea Grădiniței Smart Steps
Grădiniță privată în Sectorul 3, lângă Metrou Dristor
Încurajăm vizitarea spațiilor educaționale și a întregii locației pentru:
- a înțelege atmosfera și vă bucura de spațiile luminoase și colorate
- a cunoște personalul – doamnele educatoare, ajutorul educator, personalul auxiliar
- a vedea facilitățile administrative
- a adresa întrebări
- a clarifica nelămuriri pe care ne așteptăm să le aibă fiecare părinte, deoarece la rândul său, fiecare copil este unic și ne dorim să păstrăm și să cultivăm acest lucru zi de zi.
🗓️ Ne găsiți de Luni până Vineri, între orele 8-18:00, pe Str. Dristorului, nr. 91-95, în incinta Complexului New Town, în apropiere de Metrou Dristor (250 m).
📞 Vă rugăm să programăm telefonic sau prin WhatsApp vizita dumneavoastră pentru a ne asigura că nu ne suprapunem cu programul de odihnă al copiilor și să putem aloca timp vizitei și atenție discuției noastre. Este important pentru noi să știm că am acoperit toate ariile de interes pentru părinții care ne vizitează.
Vă așteptăm!
Testimoniale și recenzii din partea părinților
Maria
Georgiana Panduru
O grădiniță de nota 10 ! Personalul atent la nevoile copiilor .Educatoarea la care a fost băiețelul meu este un cadru didactic de excepție de la care copilul meu a învățat foarte multe. Desi anul acesta a fost ultimul an de gradi și mergem la școală din septembrie cu siguranță vom continua la after school alaturi de echipa care ne a fost alături pentru primii pași în educație .Multumim pentru dedicarea și răbdarea de care ați dat dovadă in toti acesti ani!❤️
Stefan Cretu
La Smart Steps fetita mea are cea mai frumoasa experienta, pentru noi ca părinți, este fix ce ne doream, personal amabil, activități frumoase, doamne educatoare și personal de nota 10.
Recomand tuturor părinților care vor sa își știe copiii în siguranță
Maria Cristache
O grădiniță frumoasa, luminoasă, mâncare excelenta, sali spațioase și personal blând și grijuliu
Radu Andreia
Recomand cu incredere Smart Steps.
Personal bine pregatit, doamne educatoare cu atitudine exemplara, activitati foarte interesante pentru cei mici, totul la superlativ.
Georgiana Tanase
Doamnele sunt minunate și foarte atente cu cei mici, acomodare blândă și mediu sigur.
Întrebări frecvente (FAQ)
Metoda educațională principală folosită în cadrul Grădiniței Smart Steps este bazată pe Curriculum de educație timpurie 2019, document oficial elaborat de către Ministerul Educației din România, care reglementează cadrul educațional pentru copiii de vârstă preșcolară. Aici sunt prezente obiectivele, principiile, conținuturile și modalitățile de evaluare pentru educația timpurie. Metoda educațională este susținută de metodele de predare cu răbdare, cu empatie și atenție pentru emoțiile copiilor și dezvoltarea lor în ritm propriu și unic.
Adițional, folosim elemente care se îmbină armonios cu metodologia principală și care susțin dezvoltarea copiilor în ritm propriu și unic, cu încurajarea spiritului de echipă și a autoeducării în paralel cu educația primită prin metodologia principală.
De asemenea, considerăm mediul ca fiind un “un al treilea educator”, motiv pentru care organizăm activitățile pentru a stimula curiozitatea și explorarea, a înțelege modul în care funcționează anumite lucruri sau fenomene și ne folosim de învățarea experiențială pentru a cunoaște lumea și tainele sale. Integrăm arta, muzica și jocul în toate aspectele curriculumului.
Încurajăm crearea relațiilor de prietenie, de empatie între copii, în relația cu educatorul și personalul auxiliar, relațiile securizante cu părinții și frații.
Copiii sunt încurajați să participe activ, să privească mereu greșelile ca pe oportunități de învățare, să îți exprime opiniile. De asemenea, suntem determinați să lucrăm constant la parteneriatul educator-părinte pentru uniformitate și tracțiune în toate ariile de dezvoltare ale copiilor, prin comunicare și onestitate.
Sunt mai multe paliere pe care lucrăm în mod concomitent pentru a sprijini copiii în cea mai importantă și uneori derutantă etapă a vieții lor. Maturizarea emoțională vine cu nesiguranțe, cu momente în care copiii nu înțeleg ce simt și pot alege o manifestare unitară pentru ceea ce înțeleg – plânsul, furia, revolta. Ele sunt semne ale unor emoții simțite de către copii și de aceea, căutăm permanent să asigurăm un mediu securizant, în care copilul poate dezvolta în ritmul propriu atașamente sigure cu educatorii care le oferă sprijin emoțional și îi ajută să se simtă în siguranță. Educatorii noștri sunt empatici și răbdători, prin urmare copiii se simt încurajați să se adreseze pentru orice lucru simt sau nu înțeleg.
De asemenea, creăm rutine consecvente în program, care să ofere stabilitate și predictibilitate copiilor și să gestioneze mai ușor emoțiile sau anxietățile de diferite tipuri (cel mai des, anxietatea de separare de părinte în cadrul adaptării la colectivitate sau în cazul schimbărilor din viața personală a familiei).
Promovăm exprimarea emoțiilor prin jocuri de rol și discuții despre emoțiile proprii și ale colegilor lor. Dezvoltăm empatia prin cooperare și cultivarea respectului față de colegi. Facem exerciții de respirație și găsim rost de identificare a emoțiilor inclusiv la personajele din cărțile citite la clasă.
Siguranța copiilor este pe primul loc, motiv pentru care suntem una dintre puținele grădinițe din zonă cu Autorizare ISU. Unitatea noastră este securizată cu alarmă de incendiu, senzori, sprinklere, extinctoare.
De asemenea, curtea complexului este prevăzută cu pază umană și barieră pentru controlul accesului autoturismelor, făcându-se control acces permanent.
În ceea ce privește preluatul copiilor de la grădiniță, aceștia pot fi luați doar de către persoanele autorizate în prealabil de către părinți și prezentarea actului de identitate a acestora.
- Cărțile de identitate ale părinților și certificatul de naștere al copilului
- Contract servicii educaționale
- Regulament grădiniță
- Fișă înscriere
- Formular GDPR
Contact
Telefon: 0733 965 133
Email: gradinitasmartsteps@gmail.com
Adresa: Strada Dristorului 91-95, Bloc E, Parter, București, 031534